|
|
| „Certificat
de buna purtare” pentru munca în strainatate
SAPTAMANA
TRECUTA a fost finalizata elaborarea noului Proiect de
Lege privind protectia cetatenilor români care lucreaza în
strainatate. Acesta a fost realizat de Departamentul pentru Munca
în Strainatate (DMS) din cadrul Ministerului Muncii si va
intra în curând în atentia Ministrului Muncii,
pentru a fi aprobata si a ajunge în dezbaterea Parlamentului.
Proiectul aduce câteva noutati, atât pentru cetatenii
români care muncesc în strainatate, cât si pentru
cei care se pregatesc sa înceapa o astfel de experienta. Fata
de legea aflata pâna acum în vigoare (L. 156/2000),
noul text prevede ca cetatenii români care au primit deja
vize de munca în strainatate nu vor mai putea sa iasa din
tara fara „certificat de migratie”. Acesta va fi un
act eliberat de catre DMS tuturor celor care au obtinut un contract
de munca în strainatate, indiferent prin ce cai: firme de
intermediere, reprezentante diplomatice, Oficiul pentru Migratia
Fortei de Munca. Chiar daca acestia au contract si viza de lunga
sedere pentru angajarea în munca, nu vor mai putea iesi din
tara fara certificat. Autoarea proiectului, Daniela Andreescu, secretar
de stat în Ministerul Muncii, sustine ca prin introducerea
certificatului se va micsora numarul cetatenilor români pagubiti
în urma demersului de a obtine un contract de munca legal
în strainatate. Pretul certificatului nu a fost înca
stabilit.
La rândul
lor, somerii care vor sa plece la munca în strainatate vor
primi „cupoane de mediere”. El va fi suportat din bugetul
asigurarilor pentru somaj si în baza lui somerii pot solicita
serviciile unui agent privat de mediere a fortei de munca în
strainatate. Proiectul nu precizeaza cât va valora acest cupon
si nici daca el va acoperi tot costul de mediere, care este în
jur de 300 de euro. De asemenea, Departamentul pentru Munca în
Strainatate va acorda acreditari firmelor de intermediere si va
prelua si atributiile de control ale Inspectiei Muncii. Firmele
vor avea obligatia de a trece pe la DMS pentru a reînnoi acreditarea
si pentru a constitui o garantie financiara „în vederea
acoperirii eventualelor prejudicii create în procesul de mediere”.
Aceasta obligatie a firmelor de mediere a fortei de munca a existat
o scurta perioada de timp, apoi a fost desfiintata. În noua
varianta, proiectul de lege sustine reintroducerea acreditarii,
dar nu o data, la înfiintarea firmei, ci anual.
Chiar si înainte
de a fi analizat de ministrul Muncii si de Parlament, noul proiect
de lege ridica unele probleme. Una din ele este aceea ca agentiile
de mediere nu pot avea suficiente posturi pentru toti somerii din
tara dornici sa munceasca în strainatate. Astfel încât,
modul de obtinere a unui post pe aceasta filiera ramâne la
discretia functionarilor din minister. Este de presupus ca principalul
motiv al introducerii acestui cupon este scoaterea la lumina a somajului
mascat, adica indentificarea miilor de oameni care, oficial, nu
sunt considerati someri, pentru ca nu trec periodic pe la ghiseele
agentiilor de ocupare a fortei de munca. În cazul firmelor
de intermediere a fortei de munca, acreditarea va aduce cheltuieli
suplimentare, care nu pot fi estimate înca, fiindca nivelul
taxelor nu este precizat. Nu în ultimul rând, ridica
întrebari ideea de a trece atributiile de control în
domeniul firmelor de intermediere a fortei de munca de la Inspectia
Muncii la DMS. În acest fel, prin intermediul Oficiului pentru
Migratia Fortei de Munca ce este în directa sa subordine,
Ministerul va putea realiza parteneriate public-privat cu firmele
si va putea gestiona selectarea muncitorilor români pentru
contracte în strainatate. Cum s-ar zice, el încearca
sa adune toate ouale într-un singur cos. Ramâne de vazut
daca este chiar cea mai buna idee…
|
| (Radu
Stefan Ciobotea) |
Dupa
o asteptare de mai bine de un an,
Vin vizele de afaceri; urmeaza dependentii
S-a
dat drumul la vize
Subiectul vizelor de business este foarte familiar românilor aflati
în Marea Britanie. Acest tip de viza a reprezentat o oportunitate
nesperata de legalizare a sederii imigrantilor români în aceasta
tara si, în ciuda piedicilor, continua sa ne ofere avantaje.
Totul a mers ca uns pâna la sfârsitul lui martie 2004 când,
din nimic, a aparut un imens scandal al vizelor de business. Într-un
fel, ceea ce s-a întâmplat era de asteptat. Home Office-ul
se pusese în situatia de a fi nevoit sa acorde vize aplicantilor
chiar si fara o buna parte din documentatia ceruta în regulament;
ofiterii de imigratie ajunsesera la concluzia ca orice cetatean eligibil
pentru o viza de business tip ECAA trebuia sa obtina viza, chiar daca
aducea ca unica dovada, pasaportul. Popularitatea acestui tip de viza
a crescut ametitor la începutul lui 2004, astfel ca sandramaua s-a
prabusit sub propria-i greutate.
Scandalul a însemnat o grea lovitura pentru multi români care
se legau de aceasta oportunitate pentru a se salva. Ca si la Caritas-ul
românesc, ultimii sositi, si de data asta în numar foarte
mare, s-au trezit deodata trasi pe sfoara. Cu banii aruncati pe geam,
visurile spulberate, timpul pierdut. Pentru cei ramasi în joc, n-a
fost deloc simplu. Unii, plini de lehamite, au renuntat.
Dar iata ca, dupa câteva tentative ale Home Office-ului de reluare
a procesarii aplicatiilor de extensie pe alti trei ani a acestor permise
de rezidenta, tentative ce dateaza înca din septembrie 2004, în
ultima luna putem spune ca s-a dat cu adevarat drumul la procesarea aplicatiilor
noastre. Zeci, chiar sute de români, primesc zilnic vizele pe trei
ani sau chiar providentiala rezidenta permanenta, care conduce la cetatenia
britanica. Si, în ciuda avertismentelor ca regulamentul avea sa
fie extrem de strict si ca aveau sa rezulte multe refuzuri, iata ca destule
dosare slabe aduc aplicantilor în cauza vizele mult asteptate, iar
refuzuri, ioc! Întâmplator sau nu, valul de vize actual, cu
un debit impunator, si-a luat avântul imediat dupa ce Parlamentul
britanic a votat favorabil, la începutul lui februarie, tratatul
de aderare al României la UE.
Pasul
doi: Reîntregirea familiei
O buna parte dintre românii care si-au vazut, în sfârsit,
viza pe pasaport, au acum posibilitatea de a-si aduce sotul / sotia /
copiii minori ca si dependenti de ei, în Marea Britanie (pentru
cei care nu stiu, un dependent de o persoana cu viza de business are drept
de munca, de self-employment etc.). Atâta timp cât aplicatiile
acestora la Home Office se aflau înca pe lista de asteptare pentru
a fi procesate, singurul lucru pe care-l puteau face în ceea ce-i
priveste pe membrii familiilor acestora era sa-i aduca în Marea
Britanie ca si turisti, or de ceva timp încoace am învatat
cu totii ca din viza de turist nu se mai poate obtine vreun alt tip de
viza, mai interesant, decât în conditiile în care se
merge înapoi în tara si se aplica de acolo la Ambasada Marii
Britanii.
Asadar, ne-am gândit sa va oferim în rândurile ce urmeaza
un ghid cu privire la ce ar trebui sa contina dosarul pentru aplicatia
de viza de dependenta / reîntregire a familiei la Bucuresti.
Documente
necesare
I. de la persoana din Marea Britanie
1) pasaport cu viza valabila (viza de business de trei ani sau
rezidenta permanenta)
2) scrisoarea de la Home Office care sa ateste valabilitatea
vizei
3) extrase de cont (bank statements) pe ultimele sase luni de
la contul personal si eventual si de la cel de business, daca exista;
prin acestea se va demonstra ca sunt intrari si o balanta din care sa
se poata întretine sotul/sotia/copilul (se pot trimite extrase de
cont si pe o perioada mai lunga, iar balanta de pe ultimul extras de cont,
desi ajuta daca este consistenta, nu este chiar atât de importanta
– mult mai vitale sunt intrarile regulate de bani)
4) contractul de închiriere al casei (tenancy agreement)
si o scrisoare de la proprietar (landlord) sau agentia de închiriere
(estate agency) prin care respectivii sa confirme
faptul ca sunt de acord ca sotul/sotia/copilul sa se alature chiriasului
si ca este loc în casa si pentru ei (atentie, este dreptul legal
al oricarui sot / oricarei sotii sa locuiasca alaturi de partenerul sau,
iar proprietarul nu se poate împotrivi acestui lucru, desi ar putea
avea pretentii financiare)
5) bill-uri recente, platite (din seria council tax, gaz, electricitate,
apa, telefon fix)
6) dovada ca National Insurance Contributions Class 2 sunt platite
la zi (este vorba de cele £2.10/sapt – ar trebui sa aveti
iesiri de £8.40 sau £10.50 pe luna din cont, catre NICO D/D
sau bill platit trimestrial)
7) contabilitatea – bilant contabil pe ultima perioada
facut de un contabil certificat, copie dupa ultimul tax return (închiderea
de an financiar), corespondenta cu Inland Revenue care sa ateste nivelul
profitului net si faptul ca taxele sunt platite la zi (scrisoarea denumita
Statement of Account)
8) scrisori de recomandare / referinte de la clienti / companii
9. CIS25 vouchere pentru cei care lucreaza în constructii
10. invoice book (chitantier) – mai merge si fara
11. Public Liability Insurance policy – optional (daca
exista, nu o cumparati doar pentru aplicatia pentru viza de dependenta
12. alte documente, daca sunt, care sa confirme statutul de self-employment,
activitatea desfasurata, potentialul de câstig
II. De la sot / sotie si copil
1. pasapoartele valabile
2. câte doua fotografii tip pasaport
3. ceva evidenta care sa arate activitatea sotului / sotiei în
câmpul muncii – carte de munca etc.
4. diploma de studii superioare, daca exista
5. extras de cont, în care sa fie macar o suma de £500
pentru a arata ca exista fonduri macar pentru a acoperi transportul catre
Marea Britanie si eventual câteva zile de sedere pe cont propriu
aici
6. certificatul de nastere al copilului
7. certificatul de casatorie
8. cazierul judiciar al sotului / sotiei
9. cazierul fiscal, adica adeverinta de la sectia financiar –
administrativa locala, care sa ateste ca nu sunt datorii în taxe
catre stat
10. documente care sa ateste faptul ca mariajul nu a fost facut din
interes, în cazul în care casatoria este recenta (fotografii
cu cei doi înainte de casatorie, în cât mai multe ipostaze,
dovezi de sedere împreuna, la aceeasi adresa, cont de economii deschis
pe ambele nume, evidenta telefoanelor / scrisorilor / e-mail-urilor dintre
cei doi, recomandari de la cunoscuti si orice alta dovada la îndemâna);
atentie, în cazul casatoriilor recente, aceste dovezi pot fi decisive
pentru aplicatia de dependenta; nu este necesar sa aduceti câte-un
document din fiecare categorie listata mai sus
Cum
mentionam, acesta este doar un ghid. Pentru a fi siguri ca nu gresiti,
nu strica niciodata sa apelati la un avocat specializat în acest
domeniu.
(Costel
Tasente)
Conform
noii legi adoptate de Parlament
Copiii imigrantilor români pot fi naturalizati în Portugalia
Motto:
“Am facut deocamdata un pas prudent, deoarece nu dorim sa transformam
Portugalia într-un paradis al imigratiei.”
(José Sócrates – Primul ministru
al Portugaliei)
Pe
16 februarie a.c., Parlamentul Portugaliei a adoptat o noua lege privind
acordarea nationalitatii portugheze copiilor imigrantilor. Pâna
acum acestia pastrau nationalitatea parintilor. De acum încolo,
însa, a aparut posibilitatea ca nationalitatea portugheza sa fie
atribuita si copiilor ai caror parinti nu sunt portughezi.
RECUNOSCUTA
ca tarâm a numeroase experimente de ordin socio-economic, Portugalia
nu se dezminte nici de aceasta data. O hotarâre de data recenta
a Parlamentului stabileste ca au dreptul la nationalitate portugheza copiii
nascuti pe teritoriul tarii care au cel putin un parinte rezident în
Portugalia, de minimum cinci ani. De asemenea, se acorda nationalitate
portugheza copiilor emigrantilor care, desi veniti din alte zari ale lumii,
sunt nascuti în Portugalia. Noua lege mai da dreptul la naturalizare
chiar si copiilor imigrantilor ilegali, dar care traiesc în Portugalia
de cel putin zece ani.
În ce priveste declaratiile Sefului Guvernului lusitan acestea nu
constituie decât o încercare disperata de a farda realitatea.
Adevarul crunt si teribil e ca Portugalia e o tara mica, cu o populatie
îmbatrânita si cu putini tineri (dupa cum releva si ultimele
studii de specialitate ale Comisiei Europene) cu, poate, cele mai mari
probleme din Europa legate de piata muncii si cu o emigratie spre tarile
dezvoltate devenita de-acum si în ochii autoritatilor, de-a dreptul
alarmanta.
În tot cazul, portughezii au tot interesul de a atrage cât
mai multi imigranti în „curtea” lor, de a-i legaliza
si de a-i naturaliza pe descendentii acestora, profitând pe cât
se poate si de amploarea pe care a luat-o, în ultima vreme, procesul
de globalizare.
Multi dintre românii aflati aici ramân însa demni si
refuza nationalitatea portugheza pentru copiii lor, pastrându-si
astfel identitatea nationala. Mai mult poate decât pentru altii,
pentru ei copiii reprezinta viitorul, cei care dau continuitate vietii,
care îi motiveaza în tot ceea ce fac, care îi transforma,
fara doar si poate, în învingatori…
Oameni
în întuneric
Aurica si Neculai I. sunt în Lisabona de un an si trei luni. Din
ianuarie sunt cei mai fericiti parinti din lume pentru ca li s-a nascut
primul copil, o fetita, pe care au botezat-o Doinita. Aurica e nelinistita
în ce priveste viitorul familiei pentru ca, deocamdata, nu sunt
legalizati aici: „Ne e greu acum, eu nu pot lucra pentru
ca n-am cu cine lasa fetita, iar sotul nu câstiga prea mult, lucreaza
în constructii ca servente. Uneori nu lucreaza câte o saptamâna
sau doua si ne e foarte greu atunci, ne împrumutam de bani pentru
chirie. Noi nu stim daca copilul are vreun drept sau nu pentru ca s-a
nascut aici, nu are cine sa ne spuna si nici nu stim unde sa întrebam.
Chiar ieri ne-a spus cineva ca s-a dat o noua lege, dar cred ca pe noi
nu ne avantajeaza cu nimic pentru ca noi nu suntem legali si nici nu muncim
aici de mult timp. Sincer, nu stim ce sa facem, macar copilasul asta sa-si
capete drepturile lui!”
Ce-i
mai bine pentru copii!
Catalin V. este din Râmnicu Sarat, are 31 de ani si a venit în
Lisabona cu sapte ani în urma. De patru ani e casatorit cu o portugheza,
educatoare la o gradinita de copii si au împreuna un baietel si
o fetita, de trei si respectiv un an si cinci luni. “Când
m-am casatorit cu Isabel – spune Catalin – eu
nu lucram legal în Portugalia. Am întâmpinat multe probleme,
multa birocratie, mai ceva ca-n România. Casatorit fiind, am asteptat
mai bine de trei ani pâna am primit cetatenia portugheza. În
ce-i priveste pe cei mici, acum sunt linistit. Ei au si nationalitate
si cetatenie portugheza, dar n-am renuntat nici la cetatenia româna.
Când vor creste mai mari o sa-i duc si în România, acum
sunt prea mici. Vreau sa le arat ce tara bogata si frumoasa avem, pacat
ca acolo nu putem trai si noi ca oamenii…”
Catalin spune ca în prezent el, sotia si copiii locuiesc în
Lisabona, dar nu exclude posibilitatea ca într-o zi, daca lucrurile
vor sta mai bine în România, sa se întoarca acolo. Si
el si Isabel nu vor decât „ce-i mai bine pentru copii!”
Un
cuplu fericit
Silvia P. are 24 de ani si convietuieste cu Eduardo, un brazilian stabilit
în Portugalia de 12 ani. Nu sunt casatoriti, dar par un cuplu stabil,
sunt fericiti împreuna si au un baietel de opt luni, Ionut Adriano.
Silvia nu considera ca actele sunt de importanta capitala într-un
cuplu, din contra, crede ca dupa ce merg la primarie si semneaza contractul
de casatorie, între cei doi soti poate sa apara ceva greu de definit,
ceva ce nu era înainte, un fel de blazare… Cu toate ca iubitul
ei e brazilian, el e rezident de sase ani, iar copilul are toate drepturile,
adica nationalitate si cetatenie portugheza. Eduardo e tatal copilului
si si-a asumat aceasta responsabilitate, indiferent de ce va fi în
viitor. El a cerut-o de mai multe ori în casatorie pe Silvia, vrea
chiar sa mearga singur la Darmanesti, la parintii ei, dar s-a izbit de
refuzul femeii. Eduardo lucreaza în prezent într-un supermarket
din Campo Grande, iar Silvia, începând din aprilie, vrea sa-si
reia munca într-o brutarie, unde patronul i-a promis ca o reangajeaza.
Vor da baietelul la o cresa, încercând astfel sa se integreze
în cotidianul portughez.
Conform
noii legi, în destule situatii, copiii imigrantilor pot capata nationalitate
portugheza. Înainte de toate însa, pentru a putea reclama
aceste drepturi, imigrantii români trebuie sa afle de existenta
legii si trebuie sa-i cunoasca prevederile.
E un lucru pozitiv ca, într-o tara straina, copilul sa poata capata
si nationalitatea patriei adoptive. Portugalia a facut un pas important
în acest sens…
Nota
redactiei: N-ar fi rau daca, duminica, dupa Sfânta
Liturghie, preotii Marius Viorel Pop si Ioan Râsnoveanu care au
facut multe lucruri bune si frumoase pentru enoriasii lor, le-ar spune
acestora si câteva cuvinte despre noile legi din Portugalia si i-ar
îndruma catre cei în drept sa le puna în aplicare.
În ce ne priveste pe noi, jurnalistii, vom organiza, în curând,
câteva conferinte publice (cu sprijinul domnului avocat Nelson Couto
Cabral) în care vom încerca sa prelucram, în folosul
concetatenilor nostri, legislatia portugheza în vigoare.
(Mirela
Sorina Valis - subredactia Lisabona)
EDITORIAL
- nr. 153
De
unde banii, frate??
CITIND
STIRILE din ultimele saptamâni referitoare la cercetarea
lui Adrian Nastase, multi români aflati la munca în
strainatate pot avea o problema. Nu una referitoare la suspiciunea
de coruptie, fiindca acest sentiment este general. Ci una legata
de sume. Doua milioane de români si-au lasat familiile si
casele ca sa trimita bani celor dragi fara sa fie umiliti în
tara. Ei au învatat sa munceasca din greu si cinstit, iar
multi au ajuns deja apreciati în diverse domenii, de la informatica
la medicina si de la constructii la industrie auto. Se simt bine
atunci când ajung la posta si trimit mandate acasa. Sau, ca
sa nu piarda nici comisionul perceput de posta, trimit plicuri cu
bani prin prieteni, cunostinte, soferi de microbuze sau autocare.
În tarile europene, ei afla, vrând-nevrând, cum
stau lucrurile cu coruptia. Afla ca peste tot oamenii politici si
înaltii functionari ai guvernelor sunt luati la puricat de
organele fiscale. Cei care sunt suspectati ca ar fi gasit un banut
de argint în buzunarul de la vesta, sunt imediat anchetati.
În Italia, imaginea lui Silvio Berlusconi e serios sifonata
de ultimele cifre care aduna averea declarata si controlata. Între
veniturile declarate de el în 2003 si cele declarate în
2004 e o diferenta de 9 milioane si jumatate de euro. Mai exact,
premierul italian a avut în 2003 venituri de 12.762.234 de
euro, iar în 2004 de 3.550.391 de euro. Aceste venituri nu
sunt deloc febuloase daca avem în vedere faptul ca familia
Berlusconi este proprietara holdingului Fininvest, un imperiu de
companii cotate la bursa care include grupul media Mediaset, grupul
editorial Mondadori si clubul de fotbal AC Milan. Daca exemplul
Berlusconi pare fortat în comparatie cu europenii care au
suferit atâta amar de vreme regimul comunist, atunci putem
arunca o scurta privire în ograda vecinilor nostri unguri.
Si premierul Ferenc Gyurcsány a declarat în 2005 sume
mai mari decât în 2004. Diferenta este de 106 milioane
de forinti, adica 424.000 de euro. Salariul lui de premier a fost
anul trecut de 18,4 milioane de forinti (73.600 de euro), dar aceasta
suma a fost donata integral pentru scopuri caritabile, Gyurcsány
retinând numai dividendele de pe urma celor trei firme la
care este fie proprietar (Societatea de investitii Altus, fie actionar
– societatile Aldo si Ark). Aceste venituri s-au cifrat la
87,67 milioane de forinti (350.680 euro) din care a fost platit
impozitul aferent de 17,5 milioane de forinti (70.000 de euro).
În schimb, sotia lui are un venit de numai trei milioane de
forinti (12.354 de euro), salariul de cadru didactic la Universitatea
Eotvos Loránd din Budapesta. Ca „prima doamna”,
ea a pierdut venituri considerabile, deoarece a renuntat la postul
de vicepresedinte al Oficiului National de Dezvoltare.
Cele doua exemple nu au nici o alta legatura între ele decât
diferentele de venit. Dar, în ambele cazuri, aceste diferente
sunt transparente, justificate si chiar… donate în scopuri
caritabile. Nu acesta e cazul României. Pentru românul
de rând, oriunde s-ar afla el, averile facute peste noapte
de echipa fostului premier Adrian Nastase sunt inexplicabile. Nu
numai atât, sunt si necunoscute. O aura de mister planeaza
asupra adevaratelor averi, caci niciodata ele n-au fost corect declarate.
Nu se poate calcula diferenta de venituri de la un an la altul,
fiindca la fiecare apar mosteniri miraculoase, donatii zguduitor
de consistente, cadouri din partea unor persoane anonime, în
sfârsit, o sumedenie de surse de venit cazute din cer. În
cazul lui Adrian Nastase, veniturile pot fi estimate vag, caci nu
a existat nici o posibilitate ca organele de ancheta sa patrunda
în casele sau în conturile lui. Dar, chiar si vag, se
contureaza mosteniri de milioane de euro, donatii si cadouri de
sute de mii de euro, terenuri de alte sute de mii de euro, si lista
nu se stie unde s-ar putea opri. Pentru omul care vede cât
a lucrat într-o luna sau într-un an, cât a putut
trimite familei si cât i-a ramas de-un sandvis si, sâmbata,
poate de-o bere, aceasta situatie este de doua ori naucitoare. Întâi,
fiindca nu este de înteles de unde poate veni un asemenea
potop de bani. Apoi, fiindca nici oamenii politici din Uniunea Europeana
nu ajung la asemenea performante. Iar asta chiar este uluitor. Sa
fie Nastase (ca simbol al unei clase politice) mai „tare”
decât Berlusconi si Chirac la un loc? Iata ca da. Dar cât
de onest si pentru cât timp? Aici, lucrurile se vor lamuri
mai încet. Dar, inevitabil, se vor lamuri. Fiindca în
Europa nu vor mai încapea misterele.
(RADU
STEFAN CIOBOTEA)
EDITORIAL
- nr. 152
Si
dupa aia?
Eforturile
conducerii României se îndreapta, fara îndoiala,
spre integrarea în Uniunea Europeana. Nimeni nu contesta asta.
Ba dimpotriva, nu e ceas din cele 24 ale fiecarei zile sa nu fie
pomenit imperativul integrarii. Era nevoie de voci din afara tarii
ca sa ne trezeasca din visul nostru cu final asteptat. Se facea
ca era 1 ianuarie 2007 si sarbatoream aderarea la UE… Aici
se opresc visele noastre si declaratiile oamenilor politici. Iar
parlamentari din Europa vin si ne spun: si dupa aia? Si dupa aia
spre ce mari obiective va îndreptati? Care vor fi strategiile
urgente, bataliile inevitabile? Pe scurt, dupa aia ce credeti ca
va fi?
Prin reprezentantii ei, Comisia Europeana ne sfatuieste si ea sa
privim mai departe si sa vedem ca mai avem aproape totul de facut.
Raportul din mai e în curs de pregatire. Zarurile sunt aproape
aruncate. Sunt urmarite atent mai ales justitia si lupta împotriva
coruptiei.
Dar nimic nu se termina cu 1 ianuarie 2007. Ba chiar s-ar spune
ca multe abia încep. În aceste zile s-a conturat ideea
Bundestag-ului german ca monitorizarea României de catre UE
sa continue pâna în 2010 – 2015. Este o opinie
a celor doi parlamentari prezenti saptamâna trecuta la Bucuresti,
Axel Schäfer, purtator de cuvânt al Grupului parlamentar
al Partidului Social-Democrat (SPD) din Bundestag pe probleme de
politica europeana si Markus Meckel, adjunctul purtatorului de cuvânt
al grupului pe probleme de politica externa. Este o opinie împartasita
si de Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene în
România. Ceea ce da deja dimensiunea unei preocupari europene
pentru o lunga perioada care ar urma aderarii noastre.
Ideea este ca aceasta aderare nu ne consfinteste statutul de europeni,
ci doar ne deschide usa spre el. Pâna a deveni europeni în
justitie, economie, morala (ca sa ne rezumam la cele mai delicate
domenii) avem de parcurs un drum greu, care abia acum pare a începe
cu adevarat. Ideea monitorizarii prelungite raspunde unei întârzieri
reale a evolutiei noastre. O întârziere care se vede
limpede în tara, dar care se „pierde în peisaj”
când e vorba de cei „aproximativ” doua milioane
de români care lucreaza în strainatate. Se „pierde”
fiindca ei s-au adaptat deja, în mare masura, la cerintele
europene. Nu mai constituie o exceptie, nu mai „sar în
ochi” prin inadaptare. Sunt deja europeni. Poate ca nu au
înca standardul de viata european, poate ca muncesc mai mult
si pe bani mai putini, dar esential este ca ei au trecut deja pragul
lui 1 ianuarie 2007. Traiesc în viitor. Sunt dovada ca aptitudinile
noastre, ca popor, nu mai trebuie monitorizate pe termen lung. Trebuie
monitorizate, pe buna dreptate, doar aptitudinile guvernantilor
nostri de a guverna.
În conditii economice si sociale normale, românii au
facut deja dovada ca reactioneaza normal. Unii, chiar ca sunt foarte
buni în ceea ce fac. Mai ramâne ca România sa
devina, si ea, o tara normala, în care toate mecanismele democratice
exista si functioneaza. Propunerea facuta de parlamentarii germani
nu este deloc fortata. Germania va începe procesul de ratificare
în aprilie si îl va termina în octombrie. S-ar
putea ca acesta sa fie cel mai complicat proces de ratificare de
pâna acum.
Dar discutiile despre ce va fi „dupa” sunt un semn ca
acel „dupa” va veni. Si ca nu vom scapa ca si cum am
fi trecut un examen, cu bunavointa profesorilor, cu putina bafta
si cu olecuta de copiat. Ci vom continua sa învatam cum se
traieste normal, vom continua sa ne facem lectiile, pâna când
vom adera cu adevarat. Nu la o Europa abstracta, care ne supravegheaza
mereu, ci la o Europa din care ar fi trebuit demult sa facem parte
si n-am întârziat decât câteva secole.
(RADU
STEFAN CIOBOTEA)
|
|
|